Președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Laurențiu Neculăescu, a ajuns, vineri, la Botoșani. El participă la dezbaterea „Fondul de Mediu – programe și oportunități de finanțare pentru autoritățile publice locale”. Evenimentul, găzduit de Consiliul Județean Botoșani în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ, a reunit reprezentanții conducerii Consiliului Județean, ai Instituției Prefectului, parlamentari, reprezentanți ai autorităților locale din județ și șefi ai unor instituții deconcentrate.
Neculăescu va discuta cu primarii din județ pentru a oferi lămuriri cu privire la fiecare program de mediu care se află în desfășurare sau urmează să fie deschis în perioada următoare.
Primăriile din județul Botoșani au depus pentru finanțare la Administrația Fondului de Mediu peste 100 de proiecte, vizând în principal îmbunătățirea iluminatului public stradal, creșterea eficienței energetice a clădirilor publice sau ecologizarea zonelor afectate de deșeuri.