Accident pe raza județului Botoșani produs de un șofer băut. Joi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești, au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că în localitatea Vlăsinești s-a produs un accident rutier, iar conducătorul auto, este posibil să se afle sub influența alcoolului.
Echipajul de poliție dirijat la fața locului a identificat autoturismul implicat în eveniment, stabilind și identitatea conducătorului auto, în persoana unui bărbat de 42 de ani, din aceeași localitate.
”Din primele verificări a rezultat faptul că acesta, în timp ce se deplasa pe drumul public, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a întrat în impact cu un cap de pod. În urma impactului conducătorul auto a suferit leziuni ușoare, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.