Zilele orașului Flămânzi, Festivalul Tradițiilor Meșteșugărești – Târgul Meșterilor Populari, desfășurat pe Pietonalul Grigore Ghica din municipiul Dorohoi și spectacolul de muzică populară în aer liber prilejuit de organizarea evenimentului ,,Întâlnirea cu Fii Satului Prăjeni” sunt manifestările publice cu participare numeroasă la care Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va adopta măsurile necesare pentru asigurarea ordinii și siguranței participanților în acest sfârșit de săptămână.
Jandarmii, în cooperare cu efective de poliție și pompieri, vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională, fluidizarea traficului rutier și pietonal, precum și pentru prevenirea și stingerea unor eventuale incendii, conform competențelor instituționale.
De asemenea, efective de jandarmi vor executa atât misiuni independent sau în cooperare cu polițiștii botoșăneni în mediul urban și rural, cât și în Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca, în sprijinul polițiștilor de frontieră.
Pe timpul misiunilor de asigurare la manifestările publice, jandarmii vor lua măsurile legale împotriva celor care consumă sau comercializează substanțe interzise în conformitate cu prevederile legislației în vigoare privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Recomandăm participanților să supravegheze cu atenție copiii care îi însoțesc, pentru a nu se rătăci în mulțime și să nu se implice în fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, iar în caz de necesitate să apeleze în mod direct la forțele de ordine prezente dispozitivul de misiune, în cel mai scurt timp, precizează într-un comunicat IJJ Botoșani.