Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 42 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că acesta, la data de 17 august a.c., în timp ce se afla în stația C.F.R. Botoșani, profitând de neatenția victimei, o femeie de 43 de ani, din județul Ialomița, i-ar fi sustras acesteia, telefonul mobil.
Bărbatul a fost identificat în scurt timp, în municipiul Dorohoi, ulterior, față de acesta fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore, precizează sursa citată.