Unul dintre copiii-minune din Botoşani, elev strălucitor al Liceului de Artă Ştefan Luchian, Alin a descoperit Ansamblul Musica Viva… participând la el, în vara anului 2012, în cadrul unui stagiu de lucru cu elevii liceului. Până în prezent, a reuşit să se dezvolte într-un artist deosebit, cu un parcurs profesional deopotrivă clasic şi inedit, scrie Memorii sonore.
Absolvent de master al Universității Naționale de Muzică din București, a urmat compoziția la clasa Prof. Univ. Dr. DHC Dan Dediu. Opusurile sale acoperă lucrări în genul instrumental, vocal-simfonic, cameral, coral şi orchestral. Câştigător a numeroase premii în compoziție (Premiul I la Concursul Național de Compoziție ,,Paul Constantinescu”, Premiul I la Concursul Național de Compoziție ,,Ștefan Niculescu”, Premiul Concursul Național de Compoziție ,,Mihail Jora”), talentul și efortul său au fost confirmate la cursurile de măiestrie susținute de compozitori precum: Ari Ben-Shabetai, Liviu Marinescu, Doina Rotaru, Michael Djupstrom.
Alin Chelărescu a fost ales de două ori consecutiv câștigătorul concursului Call for Scores lansat de Romanian Chamber Orchestra cu lucrările IOC și Panicandemica. Parcursul celor două lucrări a însemnat o largă popularitate în turneul orchestrei la pupitrul căreia s-a aflat renumitul dirijor Cristian Măcelaru. De asemenea în luna Ianuarie a anului 2021 a compus lucrarea Pilastru dedicată Filarmonicii de Stat Transilvania și dirijorului Gabriel Bebeșelea. Lucrarea a fost cântată în primă audiție absolută în cadrul concertului din 15 ianuarie 2021 dedicat Zilei Naționale a Culturii dar și poetului Mihai Eminescu.
Deopotrivă pianist și compozitor, Alin Chelărescu a susținut recitaluri și concerte pe scena Filarmonicii din Botoșani, scena muzeului ,,Geroge Enescu”, în festivalurile CHEI și CIMRO DAYS, repertoriul său fiind alcătuit atât din lucrări clasice, cât și contemporane.
În cadrul Memoriilor Sonore, Alin compune o lucrare – viziune proaspătă şi cu siguranţă surprinzătoare despre Beethoven şi despre relaţia compozitorului cu mediul social în care activează.