O apreciată profesoară, născută în Botoșani, a murit după o carieră de 36 de ani în învățământ. Este vorba despre profesoara de chimie Ana Bejenaru, de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.
S-a născut la 7 februarie 1934 în orașul Botoșani și a urmat Facultatea de Științe Naturale și Chimie din cadrul Universității ,,Al. I. Cuza” din Iași. Din anul 1958 a venit în colegiul militar unde, timp de 36 de ani, a predat chimia multor generații de elevi ștefăniști.
Pasionată și dedicată activității didactice, a scris numeroase articole științifice publicate în ,,Revista fizică-chimie” , în ,,Revista de pedagogie”, în ,,Buletinul de fizică-chimie”. În semn de prețuire pentru prestigioasa activitate, i-au fost conferite următoarele distincții: titlul de ,,Profesor fruntaș”, ,,Medalia Muncii” și ,,Ordinul Muncii cl. a III-a”.