Vouchere alimente 2022. Anunţul făcut de Kaufland pentru cei care vor să folosească tichete sociale

Kaufland acceptă de acum plata cu tichetele sociale emise de Edenred. Astfel, toți beneficiarii programului „Sprijin pentru România” pot utiliza cardurile sociale în magazinele Kaufland din țară, indiferent de tipul acestora – Edenred, Sodexo sau Up România.

Voucherele sociale din programul guvernamental „Sprijin pentru România” sunt destinate achiziției de produse alimentare și de mâncare caldă, precum preparatele de la punctul Grill din parcarea magazinelor Kaufland, potrivit DCNews.

Astfel, clienții vor fi îndrumați de către angajații de la casele de marcat să separe produsele alimentare de cele non-alimentare, care vor fi achitate folosind un alt mijloc de plată.

Plata la casele de marcat se efectuează ca plata cu orice alt card. Cardul social pentru alimente permite plăți contactless, încă de la prima tranzacție, prin apropierea sa de terminalul POS.

Cardurile sunt alimentate de către autorități la fiecare două luni cu câte 250 de lei, în patru tranșe, până la sfârșitul anului.

Potrivit reglementărilor, se interzice utilizarea cardului în alte scopuri decât cele pentru care a fost emis, în caz contrar se sancționează conform legii.

Vouchere alimente 2022. Mii de români au cardurile blocate după ce au încercat să le vândă sau să îşi cumpere alcool

Mai bine de 10.000 de carduri pe care românii primeau vouchere sociale au fost deja blocate, din cauza tentativelor de fraudă, anunţă ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Abia s-au distribuit cardurile sociale cu ajutoare de la stat şi mulţi români au încercat să le valorifice fraudulos. Unii au încercat să le vândă cu un preţ mai mic decât valoarea încărcată de stat, alţii au vrut să achiziţioneze produse care nu sunt în lista celor permise, respectiv alcool sau tutun.

Pentru că nu au respectat legea, cardurile pe care primeau ajutorul de la stat le-au fost imediat blocate.

Potrivit ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, mai bine de 10.000 de carduri pe care românii primeau vouchere sociale au fost deja blocate.

După cum a precizat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, o a treia categorie de indivizi rămași fără bani de la stat sunt cei care nu au putut fi identificați pentru a-și primi dreptul.

„Peste 10.000 de carduri sunt în momentul de față sunt blocate fie ca urmare a modului defectuos de folosire a lor, fie că sunt probleme de identitate a beneficiarilor de vouchere. Este o datorie a beneficiarului să înțeleagă că ele au fost date pentru a sprijini populația și pentru a nu face comerț cu ele”, a precizat Marcel Boloș, într-un comunicat, informeaza antena 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *