Un elev care susținea bacalaureatul în centrul de examen organizat la Colegiul Economic ,,Octav Onicescu” Botoșani a fost eliminat, luni, de la proba de Limba și literatura română pentru fraudă, a declarat Irina Telișcă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.
Potrivit sursei citate, candidatul avea asupra sa un dispozitiv de comunicare la distanță.
”Conform OMECTS nr. 4799/2010, valabilă și în anul școlar 2021-2022, în caz de fraudă sau tentativă de fraudă, elevul eliminat din examen a primit interdicția de participare la examen pentru următoarele 2 sesiuni ale examenului de bacalaureat național”, a precizat Telișcă.
În județul Botoșani s-au înscris, pentru a susține proba scrisă la disciplina Limba și literatura română în cadrul celei de a doua sesiuni a examenului național de bacalaureat, un număr de 290 elevi. Au fost prezenți la proba de astăzi 254 de elevi, iar 36 au absentat.
În data de 17 august candidații vor susține proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului, iar în data de 18 august candidații vor susține proba scrisă la alegere a profilului și specializării.
Rezultatele la probele scrise se vor afișa în data de 31 august, iar eventualele contestații vor putea fi depuse, în centrele de examen, in aceeași zi, în intervalul orar 12.00-18.00.
În data de 3 septembrie 2022 se vor afișa rezultatele finale ale celei de a doua sesiuni a examenului de bacalaureat.