Medicul de familie Paul Şerban a obţinut, la sfârşitul săptămânii trecută, o altă funcţie importantă la nivel naţional. Acesta a fost numit vicepreşedinte al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei. Postul de vicepreşedinte era vacant. Pentru această funcţie s-au înscris doi medici de familie, iar medicul botoşănean a fost ales sâmbătă, 14 mai. Aceasta este o a doua funcţie importantă deţinută de medicul Paul Şerban, care este şi consilierul pe probleme de medicină de familie al ministrului Sănătăţii.
„Alegerile au avut loc sâmbătă, când a avut loc şedinţa de senat a Societăţii Naţionale de Medicina Familiei. Era vacantat un post şi am fost doi candidaţi pe acel post, iar eu am câştigat alegerile. Sunt onorat că reprezint la nivel naţional interesele tuturor medicilor de familie din ţară. De pe această funcţie coordonăm activităţile la nivel naţional a tuturor organizaţiilor profesionale de la nivel local„, a spus medicul Paul Şerban care deţine şi funcţia de preşedinte al Asociaţiei medicilor de Familie din Botoşani.