Aproape 600 de absolvenți de liceu din județul Botoșani s-au înscris pentru cea de-a doua sesiune de bacalaureat, care începe astăzi, 16 august. Potrivit conducerii Inspectoratului Școlar Județean, la nivelul județului Botoșani s-au înscris 596 elevi pentru cea de a doua sesiune a examenului național de bacalaureat.
Centrele în care se vor susține probele scrise din cadrul examenului național de bacalaureat, aprobate în ședința Consiliului de Administrație a Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, sunt: Colegiul Economic „Octav Onicescu” Botoșani – cu subcomisie la Liceul Teoretic ,,Mihai Ciucă” Săveni, și Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoșani – cu subcomisie la Liceul Tehnologic ,,Al. Vlahuță” Șendriceni.
În data de 16 august se va susține proba scrisă la disciplina Limba și literatura română, în data de 17 august se va susține proba scrisă la proba obligatorie a profilului, iar în data de 18 august candidații vor susține proba scrisă la agere a profilului și specializării iar în perioada 22-29 august vor susține probele de evaluare a competențelor.
Rezultatele la probele scrise se vor afișa în data de 31 august, iar eventualele contestații vor putea fi depuse, în centrele de examen, in aceeași zi, în intervalul orar 12.00-18.00. În data de 3 septembrie 2022 se vor afișa rezultatele finale.