Mai sunt câteva luni și trebuie să înceapă marea recalculare a pensiilor, însă nimeni nu știe cum va arăta noua formulă. Guvernul și-a asumat în PNRR ca noua lege să fie gata la începutul anului.
„În noua sesiune parlamentară, ar trebui să înceapă lucrul pentru noul proiect privind legea pensiilor, un proiect care ar trebui să conțină totodată și impozitarea pensiilor speciale, despre care spuneau cei din coaliție că ar trebui făcută separat. Iată că se merge pe o decizie de comasare a celor două proiecte.
În ceea ce privește legea pensiilor de stat, vorbim despre modificări: crește vârsta de pensionare pentru femei până la 65 de ani, vor fi făcute recalculări pentru 5.000.000 de pensii, după cum arată datele venite din partea ministrului Sănătății.
Însă, am văzut că de fiecare dată când cei din coaliția de guvernare sunt întrebați cum va arăta noua formulă de calcul nu reușesc să ne spună concret cum va fi până la urmă această formulă. Se ia în calcul recalcularea acestor pensii. Pe de altă parte, va fi eliminat indicele de corecție și se va ține cont de numărul de puncte de pensionare obținute, acele puncte care apar pe cuponul de pensie, să nu mai existe inechitate la acest capitol, în funcție de anii de muncă, să nu mai existe niciun fel de inechitate în ceea ce privește pensia de stat din țara noastră.
Vom vedea cât de repede va fi gata acest proiect, odată cu programul național de redresare și reziliență. Ar trebui ca la finalul anului 2023 proiectul privind noua lege a pensiilor să intre deja în vigoare”, a transmis reporterul Xenia Croitoru.
Preşedintele Casei de Pensii, noi precizări cu privire la cumpărarea vechimii în muncă
Românii mai au la dispoziţie un an de zile pentru a-şi cumpăra vechime în muncă, pe baza ordonanţei speciale din 2020. Daniel Baciu, preşedintele Casei de Pensii, a făcut la Antena 3, câteva precizări importante pentru cei interesaţi de această procedură.
Până acum peste 17.000 de români şi-au cumpărat vechime în muncă pe baza Ordonanţei nr.163 din 2020, majoritatea dintre ei lucrând în străinătate.
Daniel Baciu, a punctat câteva lucruri de interes pentru cei care vor să îşi completeze anii necesari obţinerii pensiei.
„Ordonanța nr. 163 pe 2020 prevede foarte clar, față de celălalt act normativ care a fost în vigoare, că perioada de completare a stagiului minim de cotizare sau a stagiului complet de cotizare este de maxim 6 ani de zile, față de vechiul act normativ care se limita la 5 ani de zile.
Putem să cumpărăm această vechime retroactiv în intervalul de la data când am îndeplinit condițiile pentru a munci, respectiv 18 ani până la vârsta standard de pensionare, respectiv 65 de ani. Deci, în acest interval, 18-65 de ani, acolo unde am avut goluri privind activitatea în muncă, putem să cumpărăm această vechime retroactiv, achitând contribuția de asigurări sociale, încheindu-se un contract de asigurări sociale la unităţile teritoriale de Pensii, unde avem domiciliu, astfel încât să putem beneficia de pensie privind limita de vârstă”, a precizat preşedintele Casei Naţionale de Pensii.
Contribuția de asigurări sociale este de 25 % și se achită la suma pe care vrem să o asigurăm, adică salariul pe care vrem sau îl avem în momentul de față.
La salariul minim pe economie se plătește suma de 635 de lei pe lună. În funcție de perioada pe care vrem să o achităm, achităm această contribuție de asigurări sociale pentru a ieși la pensie.
Este vorba numai de categoria de pensie pentru limita de vârstă.
Daniel Baciu a mai precizat că sumele mari se pot plăti în rate, în baza convenţiei care se face cu Casa Teritorială de Pensii unde fiecare își are domiciliu.
Sursa: antena3