În septembrie, când copiii se întorc la școală, nu se socotesc numai orele rămase până încep cursurile propriu-zise, ci se numără și poșetele de firmă, ochelarii de soare și ținutele extravagante. Prima zi de școală, și nu numai, reprezintă oportunitatea perfectă pentru a afișa garderoba de sezon. Evident, în unele licee din România, cât și din străinătate, debutul anului școlar este dedicat prin excelenta ținutelor scumpe, scrie ziare.com.
Problema apare, însă în cazul elevilor ai căror părinți nu dispun de resurse financiare generoase. Adolescenții se simt de multe ori excluși pentru ca nu se pot ridica la nivelul colegilor cu bani. Și tocmai din aceste motive, un liceu din Canada a interzis gecile și fesurile unui brand foarte la modă printre adolescenți.
Îmbrăcămintea de lux creează discriminare
Într-un interviu pentru Ziare.com, Mihai Copăceanu, psiholog, explică impactul purtării unei haine cu un logo puternic pe tricou sau pantaloni.
„Contează foarte mult modul cum trimitem copiii la școală. Unii dintre părinți îi trimit, din păcate, așa cum ar merge și în club, de exemplu. Această îmbrăcăminte creează discriminare sau poate chiar putem vorbi și despre opulență. Poate fi vorba și de jignire față de copiii care nu au haine de firmă sau alte accesorii de firmă”, explică psihologul.
O soluție: uniforma
„Eu încă sunt de părere că o soluție ar fi purtarea uniformei la școală. În acest mod, toți copiii indiferent de statutul social se îmbracă la fel. De pildă, cei din Anglia, Oxford poartă uniforme. Așa ei vor să arate că toți sunt egali.
Am constatat că elevii din țara noastră nu se îmbracă potrivit atunci când merg la școală, nu au un anumit respect față de instituția școlară. Ei vor să arate în orice mod cu putință cât de înstăriți sunt părinții lui”, punctează specialistul.
Îmbrăcămintea de lux îi face aroganți
„Un copil care se îmbracă cu haine de firmă îl face să se simtă mult mai important în școală și îl plasează în centrul atenției. Un copil care poartă haine de top vrea să transmită că știe exact care e valoarea lui și știe cum să se prezinte în fața altora.
Numai că, din păcate, aceste reacții se degajă și asupra profesorilor. Au fost multe cazuri când elevii arătau prea multă aroganță și chiar îi insultau pe dascăli. Unii râdeau de profesori, de modul cum sunt îmbrăcați. Și știm că salariile profesorilor din România sunt mici”, spune Mihai Copăceanu.
Dacă are bani vrea și note mari
„Un copil care provine dintr-o familie cu venituri peste medii și are haine de firmă își arogă chiar și competențe educaționale. Sunt cazuri când vrea note mult mai mari decât propriile cunoștințe. În tot acest timp sunt copii care sunt stigmatizați, care sunt ridiculizați și doar pentru că nu au vreo haină de firmă”, punctează psihologul.
Codurile de vestimentație, importante
„Într-o școală trebuie să ai anumite coduri de vestimentație, trebuie să existe un regulament intern care să îți permită o decență, pentru a-ți arăta respectul față de profesori, cât și față de instituția școlară”, concluzionează Mihai Copăceanu.