Un botoșănean a pus poliția pe urme, după ce nu a vrut să oprească pentru un control. S-a întâmplat sâmbătă,, în jurul orei 23:30, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.4 Dorohoi au efectuat semnal de oprire unui autoturism, al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.
Echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului, iar după aproximativ 2 kilometri s-a reușit blocarea acestuia în trafic.
”A fost stabilită identitatea conducatorului auto, în persoana unui bărbat de 62 de ani, din municipiul Dorohoi. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.