Mai multe localități din județul Botoșani au ieșit din zonă roșie COVID. Direcția de Sănătate Publică Botoșani a raportat, sâmbătă, 46 de cazuri de coronavirus, din care trei sunt reinfectări. Cele mai multe, 15 la număr, sunt în municipiul Botoșani.
Județul Botoșani are 10 localități în zonă roșie COVID, față de 14 câte erau în urmă cu două zile. Este vorba de municipiul Botoșani, cu o incidență de 4,13 la 1000 locuitori, orașul Săveni – 3,92, și comunele: Adășeni – 4,36, Cordăreni – 5,37, Cristești – 3,30, Curtești – 3,12, Hănești – 3,89, Pomârla – 3,94, Rădăuți Prut -3,56, Sulița -7,16.
Rata de infectare COVID la nivelul județului este de 2,46 la 1000 locuitori.