O tânără de 18 ani, din județul Botoșani, a fost admisă la o universitate de prestigiu din Franța. Larisa Roxana Crețu va studia la Facultatea de Litere, din cadrul Universității Sorbonne. Numai pentru o vreme, spune ea, pentru că tânăra vrea să se transfere ulterior la Facultatea de Drept, din cadrul aceleiași universități. Pentru Larisa, limba franceză reprezintă un refugiu.
„Indiferent de oboseala ce o resimt, franceza va fi mereu cea care îmi va oferi liniștea. Îmi amintesc că în ziua absolvirii Colegiului Național „A. T. Laurian”, agitația, panica, stresul, emoțiile, zâmbetele aruncate pe fugă colegilor, părinților, dar și profesorilor ce ne-au îndrumat și sfătuit pe parcursul a patru ani, a fost momentul în care am realizat că prin ambiție și curaj pot merge să studiez mai departe. Nu voi uita niciodată discursul doamnei diriginte. Înainte să ne vorbească, poemul lui Jean d’Ormesson ,,Le train de ma vie” ne-a amintit cu desăvârșire fiecare etapă pe care o vom trece în viață. Astfel, lacrimile ne-au năpădit și sentimentul sfâșietor din piept ne lăsa fără voce. Abia dupa ce am terminat liceul, am înțeles că franceza m-a înconjurat încă din copilărie. Poveștile spuse în fiecare noapte de către mama, melodiile ce răsunau și transmiteau aerul boem a limbii franceze a fost începutul unei noi perspective”, ne-a mărturisit tânăra.
Și-a dorit să devină arhitect
De mică a fost pasionată de desen. De multe ori își arăta talentul chiar pe pereții camerei sale, iar clasele V- VIII le-a făcut la Liceul de Artă „Ștefan Luchian”. Își dorea să devină arhitect, dar o profesoară i-a schimbat viața. Larisa a făcut o pasiune pentru „limba lui Molière” și și-a dorit cu ardoare să o poată vorbi la perfecție.
„Mai târziu, prin clasa a 7-a am început pregătirea pentru examene. Atunci am cunoscut o profesoara de limba română si franceză. Datorită doamnei profesoare Chișcă Aurica am început să îmi schimb dorința de a deveni arhitect. Pasiunea ei pentru limba franceză, bunătatea și energia ce o dăruia celor din jur… a reușit să-mi ajungă cu repeziciune în suflet. În acel an, am cunoscut profesori francezi, fiind colegii doamnei profesoare. Dacă mă credeți când vă spun, a fost prima dată când am simțit rușinea ce mă apăsa direct în inimă. Am simțit rușinea, deoarece nu înțelegeam nimic din limba franceză, nu semana deloc cu ce invatasem la clasă, devenise o adevărată provocare și îmi doream cu desăvârșire să pot vorbi și eu. Pentru că un simplu ,,Bonjour !” și un zâmbet ascuns de obrajii îmbujorați nu a fost de ajuns pentru a începe o conversație. M-am ambiționat, m-am încăpățânat să învăț ca sa le pot răspunde folosind „limba lui Molière””, ne-a povestit tânăra.
Va studia la o universitate clasată pe locul VI în lume
În timpul liceului a găsit în detaliu facultatea în care vrea să studieze. Așa a descoperit că Université Sorbonne a fost înființată în anul 1253 de Robert de Sorbon și este situată în inima cartierului latin. Universitatea fiind clasată pe locul 6 ca cea mai prestigioasă facultate din lume, fiind cunoscuta și recunoscută de toți.
„Université Sorbonne, după cum apare pe listă, deține douăzeci si una de biblioteci, fiind fascinată de operele literare pe care abia aștept să le citesc. Am depus 10 dosare pe platformele site-urilor franceze în luna ianuarie, iar in luna martie, chiar după ce am dat simulările de bacalaureat am trimis tot ce a fost necesar, de la diplome câștigate în concursuri, acte de voluntariat până la scrisoarea de motivare. Încă și acum imi amintesc cum imi petreceam nopțile scriind si modificând fiecare greșeală din scrisoare pentru că nu aveam pe nimeni care să mă ghideze spre perfecțiune”, povestește Larisa.
În decembrie 2021, Larisa a mers la Paris alături de cinci colegi și diriginta Gabriela Mangîr. Au fost invitați de către Societatea de Geografie și Academia de Științe Morale și Politică din Paris pentru a primi premiul la categoria film a concursului internațional „L’amour de géographie”. Vizitând Parisul și ajungând în fața Universității Sorbonne, Larisa povestește că a realizat că acolo e locul ei.
„Aveam impresia că sunt acasă. Mi se părea că știu fiecare stradă, clădire, parc, până si oamenii erau mai zâmbitori. Iar durerea ce îmi stăpânea tălpile nu ne-a oprit să mergem pe traseul stabilit de doamna dirigintă. Pe data de 2 iunie, la ora 19 :00, ora Franței mai exact, se afișaseră rezultatele admiterii mele. Din start o facultate de drept din Lyon și o facultate de litere din Angers m-au admis. În acea săptămână 2-9 iunie au venit și alte răspunsuri pozitive din partea celorlalte facultăți. Așadar, pe data de 7 iunie, pe lista Sorbonei, pe profil de limbi slave mă aflam pe locul 5 ca student admis. Practic, am fost admisă inainte de bacalaureat, în dosar nu mi-au cerut notele de la probe, au contat mai mult activitățile si nivelul de franceză. Dorința mea fusese încă de când pășisem pe holurile „Laurianului”, să studiez dreptul în Franța, dar vă spun sincer la Sorbonne Panthèon am fost 14.578 de candidați pe 745 de locuri. O batalie strânsă, dar nu e capăt de drum. Voi merge un an pe Litere și mă voi transfera după pe drept așa cum mi-am dorit”, a spus botoșăneanca.
După finalizarea studiilor, tânăra ar vrea să rămână în Franța. Consideră că acolo are mai multe oportunități.
„Îmi doresc să rămân în Franța ,simt că în țară nu mai e locul meu”, spune Larisa.
Mai ales că decizia de a studia în străinătate, de a-și face un viitor acolo nu a fost luată de pe o zi pe alta.
„Am fost să văd câteva facultăți din țară, în primul an de liceu ,dar nu m-au atras deloc. Poate că vor exista comentarii usturătoare doar pentru că nu am ales să studiez în țară. Aș putea să vă spun că pentru un an de licență am platit 170 de euro, reușind totodată să obțin o bursă ce mă va ajuta să mă pot întreține la facultate. Studenții beneficiază de foarte multe lucruri, avem atat de multe reduceri și oportunități, așa ca am zis ..de ce sa nu incerc? Ce am de pierdut?”, a spus Larisa.
Descurajată inclusiv la școală
Tânăra ne-a povestit un incident care i-a lăsat un gust amar, dar nu a descurajat-o. Un cadru didactic din Botoșani i-a spus că nu are nicio șansă să studieze în Franța pentru că nu are susținere financiară și că mai bine s-ar apuca de muncă.
„Vă voi răspunde sincer, au existat foarte multe persoane care au făcut tot posibilul să îmi spulbere și ultima putere. Recunosc, dupa un anumit incident la școală, am preferat să tac și să nu mai spun unde vreau sa studiez, dacă as fi continuat să zic ,,vreau sa studiez in Franța, mă puteti pregati ?” Mi s-a răspuns cu: nu îți permiți”, legandu-se de situația financiară, mi-a spus să aleg altceva, să imi îngheț anul sau sa pun mâna si să muncesc. Și nu vă mint când spun ca tremuram cand stiam ca urma să am ora cu acel cadru didactic. ,, Mi-am susținut copilul 8 ani in facultatea de drept,pe tine cine te va susține? ” , ,,Stii câți avocați sunt in Botoșani care nu au renume? ” . Eu nici nu vreau un renume, sunt perfect conștientă de faptul ca trebuie multa munca depusă, iar aici nu are rost. În Franța după ce termin facultatea voi fi preluată de un maestru, ți se asigura loc de munca pe domeniul studiat, de ce să renunț? Am inima frântă din cauza unor cuvinte pline de răutate, prefer totuși ca anumite replici să le țin pentru mine, ca peste ani să i le pot întoarce în momentul cand decid să pășesc în țară. Nu m-am lasat mai prejos. La fiecare ora, ii zâmbeam și aprobam fiecare „sfat ” pe care îl primeam. Incercam să pun indiferența și plictiseala la ore pentru a nu arată cat de tare ma doare. O singura data mai vorbisem la ora în legătură cu pregatirea nivelului de franceză, iar râsetele colegilor m-au făcut să simt un nod in gât, lacrimile imi usturau ochii și inima se facuse praf din nou, nu am mai vrut să o ascult, pastrandu-mi locul de cea mai slaba elevă la franceză. Nu doresc nimanui să pățească ce am pățit eu. Nu am ales să rămân în țară pentru ca am suferit mai mult decat sa zambesc. Nu zic nu, nu voi regreta niciodată ca am fost eleva Colegiului Național „A. T . Laurian” . Poate ca nu am fost eleva perfectă a liceului, dar sper din suflet să pot duce mai departe mândria că sunt din Botoșani, la Paris, la Sorbona pentru a doua oară, să fac cunoscut orașul nostru”, ne-a mărturisit tânăra.
Larisa este dezamăgită de sistemul de învățământ românesc. Despre programa la bacalaureat spune că este „terifiantă”. Spune că nu există șanse să se schimbe ceva în bine în învățământ.
Din septembrie, botoșăneanca va fi la Paris, iar anul universitar începe pe 12 septembrie. Din al doilea an de facultate, tânăra vrea să își găsească și un loc de muncă ca să se poată întreține.
„Pe grupurile de studenți ai facultății am gasit foarte multe oferte, unele venite din partea Sorbonei. Cea care mi-a atras atenția a fost de a lucra la o bibliotecă universitară”, ne-a spus tânăra.
Cel mai dor îi va fi de familia ei. Nici acum nu se simte pregătită să stea departe de rudele ei, dar își dorește un viitor bun și speră că ambiția și hotărârea de care dă dovadă acum să îi aducă succesul.
Autor: Mihaela Macovei
