Lucrările la cea mai importantă investiție din județ, drumul strategic, avansează într-un ritm susținut, a declarat președintele Consiliului Județean, Doina Federovici.
Potrivit sursei citate, pe Lotul 2, care are o lungime de 51 de kilometri și pe care lucrările au început mai târziu din cauza contestațiilor, până în această săptămână, s-a turnat asfalt pe sectorul Răuseni -Todireni – trecerea de nivel cu calea ferată de la intrarea în Albești și pe sectorul Hănești-Dângeni.
În prezent, se toarnă asfalt pe sectorul de drum dintre Dângeni și Buhăceni. De asemenea, se lucrează la stabilizarea cu lianți hidraulici a căii de rulare până la Trușești, în vederea turnării asfaltului și pe acest sector de drum.
”Potrivit constructorilor, în această lună se va ajunge cu primul strat de asfalt până la intersecția cu DN 29D, Botoșani-Ștefănești, urmând ca pe parcursul lunii viitoare, în funcție de vreme, să se închidă lucrările de turnare a primului strat de asfalt pe întregul lot. În paralel, constructorii lucrează la poduri, podețe, și hidraulica drumului (șanțuri și rigole)”, a precizat Doina Federovici.