Un botoșănean, care s-a urcat la volan deși nu avea permis, a fost prins de polițiști. Marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesiszați prin apel 112, cu privire la faptul că un tânăr, din municipiul Dorohoi, conduce un autoturism fiind sub influența alcoolului.
Din verificări a rezultat faptul că, un tânăr de 34 de ani, din municipiul Dorohoi, ar fi condus autoturismul pe o stradă din aceeași localitate, având permisul de conducere anulat, apoi l-a abandonat și s-a urcat într-un alt autoturism, în calitate de pasager, unde a fost identificat de către polițiști.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.