În data de 8 august , în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat cu dublă cetățenie română şi R. Moldova, în vârstă de 34 de ani.
”În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit, colegii noștri descoperind asupra bărbatului un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, care avea imprimate fotografia şi datele de identificare ale acestuia. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind fals”, a precizat Răcnea.
Cu privire la document, bărbatul a declarat că în timp ce se afla la muncă în Franţa, avea nevoie de permis de conducere categoria C pentru a ocupa un loc de muncă mai bine plătit. În consecinţă, a apelat la un conaţional, care, în schimbul sumei de 100 de euro, i-a obţinut un permis fals de conducere. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.