Un tânăr de 18 ani a fost găsit înecat, sâmbătă, într-un iaz din județul Suceava. După două zile de căutări, trupul neînsuflețit al tănărului care s-a înecat în acumularea de la Lipoveni a fost recuperat.
„Se intervine cu trei bărci pneumatice, cu accesorii specifice, de la Detașamentul de Pompieri Suceava și de la SVSU Mitocul Dragomirnei. De asemenea, au fost chemate în sprijin și alte două echipaje cu bărci pneumatice de la subunitățile din Rădăuți și din Fălticeni. La fața locului se află și un echipaj SMURD”, anunțau reprezentanții ISU Suceava.
Căutările au fost sistate pe timpul nopții și apoi reluate. Din păcate, finalul a fost tragic. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs tragedia.