
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că o femeie de 42 de ani, din comuna Ungureni, în timp ce se deplasa pe strada Olari cu un ATV, a pierdut controlul vehiculului, căzând și lovindu-se la nivelul picioarelor și capului.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a femeii care a fost transportată la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că femeia nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule iar ATV-ul este neînmatriculat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.