Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit, într-un autoturism condus de un cetățean român, peste 5.600 de ţigarete, pe care bărbatul intenționa să le introducă ilegal în România, a declarat Tatiana Radu, purtătorul de cuvânt al STPF botoșani.
În data de 3 august, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român în vârstă de 57 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în România. Cetăţeanul în cauză a declarat că deţine două pachete de ţigări.
”În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, în urma căruia echipa comună de control a descoperit ascunsă şi nedeclarată cantitatea de 5660 de ţigarete (283 pachete) de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova şi Duty Free, fără documente de provenienţă, Ţigările erau ascunse în aripa laterală dreapta, din spatele a autoturismului”, a precizat Tatiana Radu.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării produselor accizabile, în valoare totală de 1.415 lei, persoana fiind sancționată de către Autoritatea Vamală cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 de lei.