Peste o sută de televizoare, plite şi cuptoare electrice, aspiratoare, frigidere, congelatoare, pickupuri, fiare de călcat, boilere, aparate de radio, castofoane-de toate s-au debarasat botoşănenii în cursul zilei de sâmbătă în cadrul campaniei „Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!”, iniţiată şi organizată de Asociaţia RoRec, în parteneriat cu Primăria Botoşani. Nu numai botoşănenii din municipiu au dorit să participe la acţiunea care a început sîmbătă la ora 8.00. Voluntarii campaniei au fost surprinşi să primească apeluri din partea unor locuitori din Cucorăni, Vlădeni sau Agafton de unde au colectat deşeuri electrice şi electronice. În total au fost strînse peste 10 tone de aparatură electrică şi electronică veche de la botoşăneni. Deşeurile au fost colectate fie prin comandă telefonică, fie au fost aduse de botoşăneni la cele două puncte de colectare din oraş, colegiile Mihai Eminescu A.T Laurian. Conducerile celor două instituţii de învăţămînt au acordat sprijin reprezentanţilor Asociaţiei RoRec prin voluntarii care s-au implicat. Toţi elevii celor două unităţi de învăţămînt au primit din partea asociaţiei diplome de participare. Numai prin telefon s-au înregistrat 40 de comenzi din partea botoşănenilor, acestea fiind onorate pe întreg parcursul zilei. Tot prin această campanie, circa 10 instituţii publice din oraş- şcolile 7, 11, Grupul Şcolar Elie Radu dar şi Colegiul AT Laurian – dar şi private au încheiat procese verbale de casare pentru o serie de aparate vechi ieşite din uz. Campania s-a încheiat cu o tombolă în urmă căreia 30 de botoşăneni au putut câştiga frigidere, cuptoare cu microunde şi mini sisteme audio. Tombola s-a desfăşurat în parcarea Belv. Fiecare botoşănean care a adus cel puţin un aparat electric sau electrocasnic vechi a avut posibilitatea să se înscrie la tombolă prin completarea unui talon.
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- A murit un cunoscut om de afaceri. S-ar fi înecat cu mâncare într-un restaurant
12 noiembrie 2024...
- FOTO Accident cu 20 de victime pe DN6! O persoană a murit, iar mai multe au fost rănite
12 noiembrie 2024...
simion tehnoconstruct
- FOTO Accidente, astăzi, din cauza poleiului. Patru evenimente rutiere în doar câteva ore
9 noiembrie 2024...
- VIDEO Aviz amatorilor! Un șofer a rămas fără permis și a fost amendat cu peste 4.000 lei pentru conducere agresivă
6 noiembrie 2024...
apetrans
- FOTO Incendiu devastator: o întreagă gospodărie cuprinsă de flăcări. Pompierii au intervenit cu șase autospeciale
3 noiembrie 2024...
- FOTO Accident cu șase victime! O mașină a intrat într-un cap de pod
1 noiembrie 2024...
Bsc
Urban Serv
- ÎPS Teodosie a fost sancționat dur de Patriarhul Daniel. Decizia luată de Sfântul Sinod
31 octombrie 2024...
- FOTO Accident grav! Doi pietoni au fost spulberați de o mașină
30 octombrie 2024...
Cele mai citite Stiri
- Un botoșănean a dat foc gospodăriei în care se aflau soția și copiii săi. Polițiștii l-au reținut
13 noiembrie 2024...
- FCSB, 9 absențe la restanța cu FC Botoșani
13 noiembrie 2024...
- Alertă alimentară la un cunoscut hipermarket. Nu consumați acest produs dacă l-ați cumpărat! Este contaminat
13 noiembrie 2024...
- Inspectorii muncii, în control la firmele din Botoșani care au angajați străini. Ce probleme s-au găsit
13 noiembrie 2024...
- Traficant de droguri, din Botoșani, dat în urmărire internațională, prins în Italia
13 noiembrie 2024...
- Femei înșelate prin aplicațiile instalate pe telefon. Avertismentul polițiștilor
13 noiembrie 2024...
ddd
- Un liceu din municipiul Botoșani angajează. Se cer studii medii
13 noiembrie 2024...
- O nouă avertizare Cod galben! Sunt vizate 11 localități din județul Botoșani
13 noiembrie 2024...
Anunturi
- Comunicat de presă: Digitalizarea afacerii Roservice
6 noiembrie 2024
- Anunț de interes local! Hotărâre Consiliul Local Bucecea pentru aprobare de facilități fiscale
5 noiembrie 2024
Modern Calor
- Sindicatul Sanitas Covasna lansează procedura de achiziţie de servicii organizare Academie în cadrul proiectului UnionS I
1 noiembrie 2024
- Uniunea Sindicală Sanitas Bucureşti lansează procedura de achiziţie de servicii organizare Academie în cadrul proiectului UnionS I
1 noiembrie 2024
- Anunț de presă! „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată. Digitalizarea IMM-urilor- Grant de până la 100.000 euro pe întreprindere care să sprijine IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale; Digitalizarea societății MARIOS-PRODCONF SRL
22 octombrie 2024
- Finalizarea proiectului „Reabilitare şi modernizare Grădiniţa nr. 22 Botoşani”
2 octombrie 2024
- Primăria Mihai Eminescu acordă înlesniri la plată sub formă de scutire în cotă de 100% din majorările de întârziere aferente obligațiilor fiscale datorate bugetului local
19 septembrie 2024
- Anunț de angajare! Societate comercială angajează inginer construcții și laborant stație de betoane
16 septembrie 2024