Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, miercuri, că Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean ”Mavromati” se confruntă cu o lipsă de medici. Acesta a declarat că medicii tineri ar trebui încurajați să vină și să profeseze la UPU, mai ales că acum unitatea funcționează la standarde europene.
Potrivit lui Arafat, nevoia, după normativ, este la UPU a Spitalului Județean Botoșani de 24 de medici de urgență, însă la ora actuală sunt 10 medici urgentiști și patru medici cu atestat de un an pentru UPU.
”Există o lipsă semnificativă (nr. de medici) care trebuie completată. Există deschidere de la spital pentru atragere de medici suplimentari, dar acest lucru înseamnă să-i încurajăm. Poate să vină să facă gărzi, să vadă ce înseamnă o nouă unitate de primiri urgențe, să vadă atmosfera de aici, ca ulterior să se convingă să se angajeze participând la un concurs. (…) Dacă am avea destui medici la UPU, nu s-ar mai plânge nimeni că UPU este o unitate grea. Atunci ar face doar programul lor de lucru și poate o gardă”, a adăugat Raed Arafat.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a vizitat, miercuri, noua Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului JUdețean și s-a întâlnit cu prefectul de Botoșani, Sorin Cornilă.