Un preot din județul Botoșani oferă mâncare caldă pentru 100 de copii și bătrâni din mai multe comune din județ, prin intermediul asociației pe care o conduce. Părintele Cornel Coțovanu își dedică majoritatea timpului pentru a-i ajuta pe cei nevoiași, dar și pentru a-i învăța și pe alții să respecte cuvântul lui Dumnezeu, să fie buni cu cei din jurul lor și să dea mereu o mână de ajutor atunci când este nevoie.
Din dorința de a ajuta cât mai mulți oameni, într-un mod legal și transparent, a înființat, anul trecut, Asociația Social Creștină Sfântul Ioan Iacob de la Crăiniceni.
„Cantina socială exista înainte de a înființa asociația, cu sediul la Coțușca, acum are sediul la Horia, în satul Mitoc”, ne-a spus părintele.
Prin intermediul acestei cantine, unde lucrează două bucătărese, sunt hrăniți aproximativ 100 de oameni, printre care și copii din familii nevoiașe. Mâncarea caldă ajunge la persoanele fără venit sau cu venit mic, bolnave, cu dizabilități, bătrâni care nu își permit să gătească, familii numeroase din localități precum Mitoc, Crasnaleuca, Cotu Miculinți, Ghireni, Coțușca, Nichiteni, Mihail Kogălniceanu și Podriga. Uneori, părintele ajunge și la o familie din Miorcani, dar nu întotdeauna combustibilul îi permite.
„Tare m-am săturat de singurătate”, se plânge un bătrân părintelui.
„Ne-am gândit că dacă oferi, de exemplu bani, știți bine că omul necăjit e și cuprins de tot felul de patimi și atunci există riscul ca acei bani să ajungă a fi cheltuiți pe altceva decât pe mâncare, dar un recipient cu borș cald de exemplu și un felul doi mi s-au părut mie și mi se par și acum că sunt niște lucruri pe care nu poți să le vinzi nici pe rachiu și nici pe țigări. Și mai degrabă le vei mânca”, ne-a mărturisit preotul.
Nu întotdeauna părintele are bani din donații pentru a pregăti mâncarea pentru a doua zi, dar de fiecare dată, chiar și în ultimul moment, se găsește o soluție. Spune că aici e mâna lui Dumnezeu.
„Domnul Sorin Scutariu, omul care ne-a oferit și locația și a și adus-o la standardele unei cantine sociale, acest domn atunci când eu nu fac față cu cheltuielile, și asta se întâmplă foarte des intervine subtil și aprovizionează cantina, face tot ceea ce trebuie pentru ca lucrurile să funcționeze”, spune preotul.
Prin intermediul asociații, preotul organizează excursii cu copiii, tabere și pregătire la matematică, română și engleză. Pentru a putea duce la îndeplinire aceste acțiuni a reușit să găsească înțelegere la mai mulți adolescenți voluntari. De ani de zile lucrează cu copiii.
„Primii voluntari au fost chiar copiii cu care am lucrat în anii trecuti la orele de pregătire sau la cursurile de psaltică. Și-au dorit și ei la rândul lor să bucure și alți copii așa cum au avut și ei parte de bucurii din partea noastră”, spune preotul.
Voluntarii trebuie să îndeplinească, însă, o serie de criterii: să aibă 16 ani împliniți, media peste 9 la școală, o conduită decentă și simțul responsabilității. Nu mai puțin de 18 voluntari are în acest moment asociația.
Fiecare activitate coordonată de preot are menirea de a-i bucura pe cei din jur. Dacă copiii oferă zâmbete și bucurie drept mulțumire, cei vârstnici nu mai contenesc cu mulțumirile pentru hrană și pentru faptul că nu sunt uitați.
Este greu să găsească oameni care să ajute pentru mâncarea celor năpăstuiți de soartă, dar părintele nu renunță la demersul său și spune că mereu Dumnezeu îl ajută să-și ducă la îndeplinire intențiile bune.
„Oamenii nu se înghesuie să facă bine, ba chiar se plictisesc repede. E complicat să faci un bine cap coadă. E bine ca omul, înainte să îl judeci, să îl socoți, tare e bine să îi oferi ceva. Dragostea asta este destul de relativă atunci când nu e concretizată în fapte. Până nu îi oferi omului ceva nu poți să îi ceri nimic în schimb. Scopul nostru de la cantina socială nu este de a umple numai stomacul neapărat, ea are rolul de a umaniza, de a fi un liant între oameni”, spune preotul.
Totodată, spune slujitorul Domnului, acesta este și scopul taberelor în care sunt implicați copii, să îi apropie unii de alții, să socializeze, să se bucure.
Cei care vor să doneze, să contribuie la ajutorarea vârstnicilor dar și a copiilor mai puțin norocoși pot suna la asociație la 0740 482 535 ori pot lua legătura cu părintele și prin intermediul paginii de Facebook a asociației.
Autor: Mihaela Macovei