Un tânăr de 20 de ani, din județul Botoșani, este cercetat pentru trei infracțiuni după o plimbare cu motocicleta. Onisim M., din Trușești, a fost oprit, sâmbătă, de polițiștii din cadrul Politiei orașului Salcea, pe DN29 în localitatea Dumbrăveni. El circula pe direcția dinspre Botoșani către Suceava, și a fost observat când a efectuat manevra neregulamentară de depășire a unui autoturism, în zona de acțiune a indicatorului ”depășire interzisă” și prin încălcarea marcajului longitudinal simplu continuu ce desparte sensurile de mers.
Conducătorul motocicletei a înmânat pentru control documentele motocicletei, respectiv certificatul de înmatriculare, cartea de identitate a vehiculului și documentele personale, cartea sa de identitate precum şi un permis de conducere categoria A2.
În urma verificărilor, s-a stabilit că permisul de conducere era fals. Totodată, au fost interogate bazele de date menționate, fiind introduse datele de identificare ale acestuia și de asemenea nu a fost găsit corespondent. Botoșăneanul s-a ales cu dosar penal privind infracţiunile de „conducere fără permis”; complicitate la „falsul material în înscrisuri oficiale” şi „uzul de fals”.