Un individ, care a spart cel puțin șapte mașini, a fost dus sub escortă în Penitenciarul Botoșani. Marinel Manole a fost condamnat la o pedeapsă privată de libertate de un an și 409 zile pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Joi, el a fost condamnat și dus sub escotă în Penitenciarul Botoșani, fiind ridicat de la locuința sa.
În noaptea de 7 spre 8 iunie 2021, suspectul, profitând de faptul că un autoturismul Audi A4 parcat în municipiul Fălticeni, pe strada Maior Ioan, vis – a – vis de Liceul Agricol, avea o defecțiune la portiera dreapta spate și nu poate fi încuiată, a pătruns în interior, de unde a furat un radiocasetofon și o tabletă, creând un prejudiciu total de circa 1.000 de lei. După comiterea faptei, Marinel Manole a vândut radiocasetofonul.
În noaptea de 19 spre 20 iunie 2021, hoțul din Boroaia, profitând de faptul că un autoturism Volkswagen Sharan, parcat în spatele unui bloc de pe strada 13 Decembrie din Fălticeni, nu era încuiat, a pătruns în interior, de unde a sustras mai multe scule și unelte folosite în construcții precum și o sumă de bani, cauzând un prejudiciu total de circa 2.000 de lei. După comiterea faptei, suspectul a vândut o bormașină și o autofiletantă în schimbul cărora a primit suma de 250 de lei.
În noaptea de 20 spre 21 iunie 2021, în jurul orei 00.00, Marinel Manole a pătruns, prin efracție, într-un autoturism Peugeot, parcat pe strada Maior Ioan din municipiul Fălticeni, vis – a – vis de Colegiul Agricol Vasile Lovinescu Fălticeni, dislocând geamul portierei dreapta spate a mașinii. Din interior, acesta a furat o cameră foto digitală, un telefon cu taste, un cablu USB și un briceag, ultimele trei bunuri fiind aruncate de către autor într-un tomberon aflat în apropiere. Prejudiciul creat în urma comiterii faptei este de aproximativ 500 de lei. Hoțul a vândut ulterior camera foto digitală.
În noaptea de 1 spre 2 iulie 2021, profitând de faptul că un autoturism Volkswagen Golf, parcat pe strada 2 Grăniceri a fost lăsat cu portierele descuiate, Marinel Manole a pătruns în interiorul mașinii de unde a furat o navigație și patru pliculețe cu tabac. A doua zi, suspectul a vândut navigația în schimbul sumei de 50 de lei.
În noaptea de 5 spre 6 iulie 2021, în jurul orei 02.00, Marinel Manole s-a deplasat pe strada Horia din municipiul Fălticeni cu scopul de a sustrage bunuri din vehiculele parcate în zonă. Profitând de faptul că portiera dreapta față de la un autoturism Audi nu era încuiată, individul a pătruns în interior unde, a sustras un telefon mobil, în valoare de 400 de lei și un portofel cu 400 de lei. De asemenea, din portbagajul mașinii, hoțul a furat o sacoșă în care se aflau mai multe scule. Ulterior, suspectul a vândut sculele electrice și telefonul mobil.
În noaptea de 6 spre 7 iulie 2021, în jurul orei 00.30, Marinel Manole, profitând de faptul că un autoturism Ford Focus parcat pe strada Crișan din Fălticeni, nu a fost încuiat, a pătruns în interior cu intenția de a sustrage bunuri, însă a fost surprins de proprietară, motiv pentru care a fugit din zona comiterii faptei fără a fura nimic. De asemenea, în noaptea de 6 spre 7 iulie 2021, suspectul a sustras o sumă de bani din interiorul unui autoturism Seat Alhambra parcat în fața unei case pătrunzând în interior pe portiera lăsat descuiată.