Elevii care finalizează gimnaziul vor da admitere la liceul la care își doresc să studieze. Cei care nu obțin un loc, vor da Evaluarea Națională, potrivit ministrului Educației.
Una dintre noile reglementări ce privesc noua lege a educației este introducerea unui examen de admitere la liceu, pentru elevii care finalizează studiile gimnaziale.
Potrivit ministrului Educației, toți elevii vor da admitere la liceele la care își doresc să studieze. Acesta afirmă că noua reglementare reprezintă o șansă în plus pentru a intra la liceul dorit.
„A fost o cerere repetată de mulți ani a colegilor care au demonstrat că pot să facă performanță, care solicită să selecteze printr-un concurs propriu, elevii. Trebuie să îmbinăm excelența și echitatea. Excelența poate fi făcută în aceste colegii naționale”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cimpeanu, în exclusivitate pentru Antena 3.
Ministrul a explicat că elevii vor da în primă instanță examenul de admitere la liceu și dacă nu vor reuși să ocupe un loc la liceul dorit mai pot avea o șansă dând Evaluarea Națională.