Militarii Gărzii de Intervenție Gura Humorului și cei ai Detașamentelor Câmpulung Moldovenesc și Suceava, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cornu Luncii, au intervenit, în noaptea de joi spre vineri, cu cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în orașul Gura Humorului.
La sosirea echipajelor, ardea generalizat o construcție din lemn. Flăcările s-au extins și la alte două proprietăți, care au fost afectate parțial.
Au ars adăpostul de animale și depozitul de furaje, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Din cauza flăcărilor, alte două proprietăți au fost afectate. La prima gospodărie, au ars peretele unor anexe construite din lemn pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați și circa 100 de kg furaje. La a doua locuință, au ars acoperișul și podul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. S-au degradat pereții locuinței, elemente de mobilier, elemente de tâmplărie și alte bunuri din interior.
Cauza probabilă de izbucnirea incendiului a fost: foc deschis în spații închise. Incendiul a fost lichidat la ora 5:10, iar pompierii au salvat cele trei gospodării, în diferite proporții, cu bunurile aferente. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.