Expoziție de lucrări de pictură și grafică din Colecţia de Artă a Memorialului Ipotești

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, expune până pe 5 august 2022, pe simezele sălii Portaluri a Muzeului Mihai Eminescu o selecție de lucrări (pictură și grafică) din Colecţia de Artă a Memorialului Ipotești.

Lucrările selectate pentru realizarea expoziției sunt semnate de: Ilie Boca (Compoziție, pictură în ulei, 2002), Angela Pitaru Bolnavu (Biserica în noapte, pictură, 2002), Suzana Fântânariu (Coroana lui Eminescu, laviu pe pânză, 2002), Ştefan Găvenea (2 gravuri în metal din 1998 și 2001), Ion Grigore (Natură statică cu flori, pictură ulei, 2003), Maria Neacșu (Peisaj de vis la Ipotești, pictură pe pânză, 2003), Horea Paștina (Peisaj la Ipotești, pictură pe pânză, 1997), Ion Sălișteanu (Ecoul pădurii, pictură pe pânză, 2003), Atena Simionescu (Secretaire, laviu pe carton, 2003), Liviu Șoptelea (Ingeri la Ipotești, pictură pe pânză, 2019), Angela Tomaselli (Festiv, pictură pe pânză, 2002), Spiru Vergulescu (8 desene în peniță din anii ’80).

Așa cum sugerează titlul lucrărilor, ele au fost inspirate de spațiul satului Ipotești sau filtrează prin viziunea autorilor ceva din creația și viața lui Mihai Eminescu. Lucrările expuse se completează prin tematică, iar formele de realizare plastică sunt variate, acoperind majoritatea tehnicilor de reprezentare.

Colecţia de Artă a Memorialului Ipotești s-a constituit din lucrările donate Memorialului Ipotești prin participarea unor artiști plastici consacrați la Taberele de Artă găzduite la Ipotești, în perioada 1997-2003 şi din donaţiile Spiru Vergulescu, Laura şi Aurel Dorcu şi Doina Gloria Folescu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *