Compania Națională de Investiții (CNI), companie care gestionează fonduri guvernamentale, va construi o sală de sport cu rol educațional în localitatea Copălău. CNI a încheiat un contract cu societatea comercială Cornell’s Floor SRL Botoșani pentru realizarea proiectări, dar și a execuției lucrării.
Investiția are o valoare de 5,11 milioane de lei. Potrivit contractului dintre CNI și Cornell’s Floor SRL, sala de sport va trebui să fie gata în termen de 14 luni de la începerea acesteia.
„Valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit nu va cuprinde suma aferentă cheltuielilor diverse și neprevăzute precizată în bugetul proiectului (devizul general), acestea putând fi accesate, după caz, în funcție de necesități, prin modificarea contractului în condițiile prevăzute la art.221 din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice”, precizează CNI.