Au fost afișate notele la examenul de definitivare în învățământ. Niciun profesor din Botoșani nu a avut 10

rezultate titularizareRezultatele obținute la examenul de definitivare în învățământ au fost făcute publice, miercuri, de Ministerul Educației. Un număr de 130 de profesori botoșăneni s-au înscris la examenul de definitivat, rata de promovare fiind de 70,2%. Astfel, 85 dintre profesori care au participat la proba scrisă au fost promovați, iar 36 respinși.

La nivelul județului Botoșani nu a fost nicio medie de 10, 13 candidați având medii între 9,5 și 9,99. De asemenea, nu a fost nicio notă de 10 la proba scrisă, ci doar șase note între 9,5 și 9,99.

Precizăm că pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului. Afișarea rezultatelor finale va avea loc pe data de 04.08.2022.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare. Vezi aici rezultatele la definitivat în județul Botoșani!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *