Un botoșănean de 41 de ani s-a urcat beat criță la volanul unei mașini și a condus-o pe raza comunei Vorniceni. Din fericire, polițiștii l-au oprit înainte de a se întâmpla vreo nenorocire.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, la data de 25 iulie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din comuna Vorniceni, județul Botoșani.
„Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate spitalicească, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuare sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, arată sursa citată.