Un accident mortal a avut loc, marți, pe DN 72, în județul Dâmbovița. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație, în localitatea I.L. Caragiale.
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de o persoană în vârstă de 38 de ani. În urma impactului, persoana de 44 de ani a decedat. Alte patru persoane au fost rănite, fiind transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
„În cauză, polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii cauzei și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, au precizat reprezentanții IPJ.
„În cauză, polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii cauzei și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, au precizat reprezentanții IPJ.
La fața locului au intervenit Detașamentul Moreni cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, Detașamentul Târgoviște cu o autospecială de descarcerare si o ambulanță SMURD, iar de la SAJ Dâmbovița doua ambulante.
La locul accidentului echipajele de intervenție au găsit cinci victime – 3 din autoturism și două în autoutilitară. Două persoane au fost descarcerare de pompieri din autoturism. Șoferul se afla în stop cardio-respirator, fiind aplicate manevrele de resuscitare. Echipajul medical nu as mai putu face nimc pentru acesta fiind declasrat decesul. Cealaltă persoană din autoturism, un copil, a fost transportat la spital. Din autoutilitară a fost descarcerat un minor de 15 ani, care a fost transportat la UPU Ploiești.