Două mașini au fost distruse, luni, din cauza unei neacordări de prioritate. Accidentul, soldat cu pagube materiale însemnate, s-a produs în centrul localității Hudești, în momentul în care șoferul uneia dintre mașini a ieșit din benzinăria Mira Com, cu intenția de vira la stânga, spre Primărie, fără însă a acorda prioritate celuilalt autoturism care circula regulamentar dinspre Darabani spre Dorohoi.
Accidentul a fost soluționat pe cale amiabilă, în ciuda prezenței polițiștilor la fața locului. Compania de asigurări la care avea încheiată poliță șoferul vinovat urmează să îl despăgubească pe șoferul care circula regulamentar.
Fost șef din Consiliu Județean, dus în Penitenciarul Botoșani