Polițiștii botoșăneni au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, acțiuni în întreg județul, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și reducerea gradului de victimizare prin accidente rutiere, care au ca principale cauze de producere, consumul de alcool și cel de substanțe psihoactive, dar și controale asupra persoanelor față de care s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu.
În cadrul acțiunilor au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, proximitate, silvic care au acționat împreună cu jandarmi și polițiști de frontieră. În cadrul acțiunilor au fost verificate peste 305 de autovehicule și au fost legitimate aproximativ 526 de persoane, au fost înregistrate 5 infracțiuni, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 84.205 de lei.
Totodată, pentru abaterile constatate la regimul rutier a fost reținut în vederea suspendării, 8 permise de conducere și retrase, 5 certificate de înmatriculare.