Un tânăr de 21 de ani, din Botoşani, a ajuns de urgenţă la spital după ce a sărit de la etaj, la finalul unei petreceri, pentru a scăpa de bătaie. Totul s-a întâmplat în noaptea de miercuri spre joi, într-un apartament din Iaşi. Tânărul de 21 de ani se afla la o petrecere în apartamentul unor preteni, într-un cartier din marginea oraşului. Spre dimineaţă, la petrecere şi-au făcut apariţia mai mulţi tineri cu care acesta era într-un conflict mai vechi, scrie antena3.
Din spusele lui, tânărul era martor într-un dosar în care era vizat chiar unul dintre aceştia. La vederea lui, trei minori, cu vârste între 16 şi 17 ani, au sărit la bătaie. Fără a sta prea mult la discuţie cei trei au început să îl lovească cu sălbăticie peste corp şi cap. Speriat şi încolţit într-una dintre camerele apartamentului, disperat, tânărul pur şi simplu a sărit de la geamul camerei situate la etajul unu al imobilului.
Ulterior, cei prezenţi la petrecere au sunat la 112 şi au cerut ajutorul cadrelor medicale. Băiatul a fost preluat de o ambulanţă şi trasportat la Urgențe, însă medicii au decis trimiterea lui la Iaşi, după câteva ore. Pacientul a ajuns cu mai multe contuzii, declarativ, în urma unei agresiuni şi a unei căderi de la înălţime. A fost supus mai multor investigaţii de către o serie de specialişti. În urma acestora a fost diagnosticat cu traumatism cranio-facial şi fractură de corp vertebral cu tasare.
Tânărul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi, pentru tratament de specialitate şi supraveghere. Poliţiştii au fost informaţi de caz de cadrele medicale, fiind declanşată imediat o anchetă, după cele declarate de tânăr. Oamenii legii au identificat trei tineri, aceştia fiind coduşi la sediul IPJ petru a li se lua declaraţii. Potrivit polițiștilor, a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.