Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în posesia unui bărbat din Republica Moldova, un permis de conducere, care în urma cercetărilor s-a dovedit a fi fals. În data de 21 iulie a.c., în jurul orei 08.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a ieşi din România, un bărbat din Republica Moldova, în vârstă de 31 de ani, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în România.
La controlul de frontieră, cetăţeanului i s-a solicitat să prezinte permisul de conducere dar acesta a declarat că nu îl are asupra sa. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra persoanei şi a mijlocului de transport, descoperindu-se în torpedoul maşinii, într-o borsetă ce conţinea mai multe documente, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, având imprimate datele de identificare şi fotografia persoanei.
„Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, colegii noştri au efectuat verificări specifice ocazie cu care au stabilit faptul că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unuia autentic, iar cetăţeanul nu este deţinător al niciunui permis de conducere valabil. Persoana în cauză a declarat că a obţinut documentul în cauză cu aproxiamtiv trei luni în urmă, prin intermediul unui prieten care s-a oferit să-i facă rost de un permis de conducere, pe care i l-a oferit cadou. Deoarece cetăţeanul moldovean urma cursurile unei şcoli de şoferi din Chişinău, iniţial acesta a refuzat, dar fiindu-i oferit cadou a acceptat nemaifiind nevoit să aştepte până la finalizarea cursurilor şcolii de şoferi”, precizează Poliția de frontieră.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.