Meteorologii anunță temperaturi de peste 35 de grade Celsius în următoarele zile, iar Direcția de Sănătate Publică Botoșani vine cu o serie de recomandări pentru cetățeni, în această perioadă.
Iată care sunt acestea:
- a) Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;
- b) Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
- c) Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius;
- d) Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine);
- e) Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
- f) Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;
- g) Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
- h) Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi
diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
- i) Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;
- j) Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deorece acestea conţin o mare cantitate de apă;
- k) O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;
- l) Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc);
- m) Aveţi grijă de persoanele dependente de dumneavoastră (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
- n) Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.