Trei electricieni din Botoșani au fost premiați la competiția „Trofeul Electricianului”. Nu mai puțin de 27 de specialiști Delgaz Grid și 3 tineri electricieni au urcat pe podium. În premieră, o secțiune a fost dedicată inginerilor energeticieni. Competiția are o tradiție de 45 de ani, prima ediție fiind organizată la Iași. După trei zile de probe teoretice și practice, cei mai buni 30 de specialiști au fost premiați la cele 10 specializări de la etapa pe companie a concursului profesional „Trofeul Electricianului”, desfășurat la Iași, săptămâna trecută.
La competiția încheiată vineri, 15 iulie, au participat peste 120 de electricieni și ingineri din Delgaz Grid și 12 tineri electricieni de la licee de profil din zona Moldovei. Electricienii Delgaz Grid au concurat la specializările: exploatare stații de transformare, exploatare rețele de medie și joasă tensiune, PRAM (protecții și automatizări), măsură energie electrică, montare și reparații echipament primar 110 KV și medie tensiune din stații de transformare, montare și reparații instalații de medie tensiune și joasă tensiune (posturi de transformare, linii electrice aeriene și subterane),
defectoscopie linii electrice subterane de medie și joasă tensiune, dispecer energetic de distribuție.
La aceste secțiuni s-a adăugat, în premieră la nivel de companie, dar și la nivel național, o nouă specializare, destinată inginerilor. Evenimentul a inclus, pentru al șaselea an, și Trofeul Electricianului Junior, secțiune la care au participat elevi de la patru unități de învățământ care au clase cu profil energetic: Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Iași, Colegiul Tehnic de Comunicații „Nicolae Vasilescu- Karpen” din Bacău, Colegiul Tehnic „Samoil Isopescu” din Suceava și Liceul „Ștefan Procopiu” din Vaslui.
Câte șase electricieni din Suceava și Bacău, trei din Botoșani și Neamț, doi din Iași și unul din Vaslui au urcat pe podium în aplauzele asistenței. La specializarea Dispecer energetic de distribuție, locul I a ajuns la Bacău, locul II la Suceava, iar locul III la Iași. La secțiunea pentru ingineri, locul I a ajuns la Suceava, locul II la Vaslui și locul III la Iași.
La Trofeul Electricianului Junior, toate cele trei locuri de pe podium au fost adjudecate de elevii de la Colegiul Tehnic „Samoil Isopescu” din Suceava.
„Electroalfa a premiat săptămâna trecută performanța celor 30 de câştigători care s-au clasat pe locurile 1, 2 si 3 în cadrul concursului Trofeul Electricianului, ediție ce a reunit peste 200 de electricieni şi specialiști din domeniul energiei electrice din regiunea Moldovei. Competiția a inclus şi Trofeul Junior, rezervat elevilor de la licee cu profil energetic. Cu ocazia acestui eveniment a fost organizată o secţiune de prezentări de produse şi soluţii destinate lucrărilor în instalaţii electrice”, potrivit reprezentanților Electroalfa.