Carne şi desert în meniul bolnavilor internaţi la Spitalul Judeţean

Bolnavi
Paturile tăiate de la finanţare vor putea fi folosite în sistem cu plată

Bolnavii care sunt internaţi la Spitalul Judeţean nu trebuie să mai vină cu mâncare de acasă. Şi asta pentru că, începând cu săptămâna aceasta, meniul pe care îl primesc zilnic aceştia conţine şi carne. Dacă ani la rând bolnavii care au fost internaţi la cea mai mare unitate spitalicească au avut parte doar de mâncare de post, de acum înainte se pot bucura de un meniu de pensiune. Pe lângă cele două feluri de mâncare ei vor primi şi desert. Medicul Ovidiu Mimor, managerul Spitalului Judeţean, a declarat că trebuia ca odată şi bolnavii spitalului să aibă zilnic pe masă şi o mâncare cu carne.

Am reuşit să echilibrăm situaţia financiară a spitalului şi am decis să îmbunătăţim meniul bolanvilor. Trebuia ca acest lucru să se întâmple, ca să funcţionăm în condiţii normale. Acum, vom urmări să vedem dacă bolnavii vor mai veni cu mâncare de acasă. Ca desert, bolnavii vor primi eugenii, biscuiţi şi fructe„, a precizat managerul Spitalului Judeţean.

Alocaţia de hrană a pacienţilor a fost majorată pana la 13 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *