La Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi se află internat la Terapie Intensivă, după o perioadă de pauză de peste două luni, primul caz de copil diagnosticat cu COVID-19. Este un copil în vârstă de 6 ani, din Suceava, care a ajuns la spital în comă diabetică, pe data de 14 iulie 2022. Medicii au explicat că este vorba despre un caz de diabet cu debut sever, scrie Ziarul de Iasi.
Starea gravă a copilului nu este în acest moment influenţată de COVID-19, ci de coma diabetică, reprezentanţii spitalului spunând că cel mai probabil în câteva zile, după reechilibrare, va fi transferat pe secţie. „Copilul a fost diagnosticat cu diabet zaharat de tip I, cu o formă severă de cetoacidoză inaugurală, ca atare din start s-a hotărât internarea la Anestezie şi Terapie Intensivă pentru un asemenea caz. Testul rapid care se face înainte de internare conform recomandărilor DSP, CNCSBT şi conform procedurilor interne a evidenţiat că este pozitiv pentru SARS-CoV-2, ca atare a fost internat pe zona roşie unde sunt pacienţii confirmaţi. Copilul nu a fost protezat respirator, este în continuare în terapia specifică pentru diabet, necesită monitorizare clinică şi paraclinică”, a precizat dr. Tamara Roşu, medic-şef UPU de la Spitalul de Copii.