Doi dintre tinerii care făceau „afaceri” cu valută falsă au primit mandate de arestare. Este vorba despre Ionuț Tiberiu Manole și Robert Andrei Ferariu. Polițiștii au efectuat șapte percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de punere în circulație de monedă străină și înșelăciune.
Potrivit anchetatorilor, în perioada martie – iulie 2022, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 22 de ani, din județul Botoșani, ar fi efectuat mai multe schimburi valutare, oferind bancnote de 100 și 50 de euro, care nu aveau elementele de siguranță specifice celor autentice, mai multor persoane din județul Botoșani, care, la rândul lor, ar fi încercat să le schimbe în case de schimb valutar.
Totodată, polițiștii au realizat o acțiune de prindere, în flagrant delict, a unui tânăr, de 20 de ani, din municipiul Dorohoi, fiind descoperite asupra sa 25 de bancnote de 100 și 50 de euro, precum și 9 telefoane mobile. În urma perchezițiilor, au fost descoperite 8 telefoane mobile și 4 cartele sim. Nouă persoane au fost ridicate de mascații SAS și conduse la audieri, trei fiind reținute.
Iată decizia instanței: dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 12.07.2022 la 10.08.2022, inclusiv, a inculpatului MANOLE TIBERIU IONUȚ, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulaţie de monedă străină falsificată, faptă prev. şi ped. de art. 313 al. (1) rap. la art. 316 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod Penal (8 acte materiale comise la datele de 29.05.2022, 18.06.2022, 20.06.2022, și în cursul lunii iunie […] și înșelăciune faptă prev. şi ped. de art. 244 al. (1) şi (2) Cod penal, cu aplic. art. 35 al. (1), art. 36, (8 acte materiale […] toate cu aplic. art. 38 al.1, art. 39 Cod Penal. În temeiul art. 230 Cod procedură penală, dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului MANOLE TIBERIU IONUŢ. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de către inculpatul Manole Tiberiu Ionuţ, prin apărător, de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu.
În temeiul art. 226 alin. (2) Cod procedură penală raportat la 223 alin. (2) Cod procedură penală şi la art. 202 alin. (1) – (4) lit. e) Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 12.07.2022 la 10.08.2022, inclusiv, a inculpatului FERARIU ROBERT-ANDREI, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulaţie de monedă străină falsificată, faptă prev. şi ped. de art. 313 al. (1) rap. la art. 316 Cod penal (1 act material comis la data de 18.06.2022, […]) și înșelăciune faptă prev. şi ped. de art. 244 al. (1) şi (2) Cod penal, (1 act material în dauna persoanei vătămate Drăghici Emanuel) toate cu aplic. art. 38 al. (1), art. 39 Cod Penal. În temeiul art. 230 Cod procedură penală, dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului FERARIU ROBERT-ANDREI. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de către inculpatul Ferariu Robert Andrei, prin apărător, de luare a măsurii preventive a controlului judiciar. În temeiul art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 275 alin. (6) Cod de procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat Ferariu Robert Andrei va fi achitată Baroului Botoşani din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpaţi şi de la comunicare pentru Parchet. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 12.07.2022, ora 16.11.