Șoferul de 36 de ani care a produs, în urmă cu o lună, un accident grav la Tudora va mai sta după gratii cel puțin 30 de zile. Judecătoria Botoșani a decis, marți, prelungirea mandatului de arestare preventivă emis pe numele lui Neculai Daniliuc, care este acuzat de săvârșirea a patru infracțiuni la regimul rutier.
Evenimentul s-a produs în noaptea de 11 spre 12 iunie, pe raza comunei Tudora. Botoșăneanul de 36 de ani, din comuna Tudora, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe drumul județean DJ 208 I, dinspre localitatea Joldești înspre centrul localității Tudora, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.
În urma impactului, unul dintre pasageri a fost proiectat în afara autoturismului, iar conducătorul auto și cu un alt pasager, minor, au părăsit locul producerii accidentului, fiind identificați, în scurt timp, de către polițiști. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0, 42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, s-a stabilit faptul că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule
La fața locului au ajuns două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și o ambulanță SAJ. La sosirea forțelor de intervenție, a fost găsită o singură victimă, un tânăr de 25 ani, care era inconștient. Botoșăneanul, care era în șanțul de pe marginea drumului, fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și transportat la spital. Tot la spital a ajuns și șoferul de 36 de ani, care a fost externat după trei zile, da a ajuns direct după gratii, fiind ridicat de polițiști la ieșirea din spital.
Solutia pe scurt:
Admite propunerea de prelungire a arestării preventive, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, în dosarul de urmărire penală nr. 2748/P/2022, cu privire la inculpatul DANILIUC NECULAI. În temeiul dispoziţiilor art. 236 Cod de procedură penală rap. la art. 234-235 Cod de procedură penală şi la art. 223 alin. (2) Cod procedură penală şi la art. 202 alin. (1) – (4) lit. e) Cod procedură penală, prelungeşte durata măsurii arestului preventiv dispusă prin încheierea nr. 20 pronunţată la data de 16.06.2022 în dosar nr. 7199/193/2022, faţă de inculpatul DANILIUC NECULAI, cu antecedente penale, cercetat pentru comiterea infracţiunii de „părăsirea locului accidentului” prev. de art. 338 alin. (1) din C. pen., ?i a infrac?iunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 15.07.2022 şi până la data de 13.08.2022, inclusiv. Copie de pe dispozitivul prezentei încheieri se va comunica administraţiei locului de deţinere a inculpaţilor – Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Botoşani, pentru luarea măsurilor legale corespunzătoare. Respinge, ca neîntemeiate, cererile formulate de către inculpat, prin apărător ales, de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar. În temeiul art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpaţi şi pentru procuror. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12.07.2022.