Ajutorul de deces dat de stat pentru acoperirea costurilor de înmormântare reprezintă o sumă importantă pentru unii dintre români şi chiar o soluţie-limită. Pentru a primi acest ajutor de deces de la Casa de pensii este nevoie de câteva acte, însă nu toată lumea va primi banii, scrie playtech.ro. În sistemul public de pensii se acordă ajutor de deces, în cazul decesului asigurătorului, pensionarului sau în cazul decesului unui membru de familie care nu era asigurat ori pensionar la data decesului.
Din fericire, ajutorul de deces s-a majorat de la 1 ianuarie substanțial, ca urmare a creșterii salariului minim brut pe economie. Desigur, suma de bani nu contează atât de mult atunci când cineva drag a decedat, însă este un ajutor financiar care este bine venit. Cuantumul ajutorului de deces în 2022 se va acorda diferențiat astfel:
– suma de 6.095 de lei va fi acordată persoanelor asigurate în sistemul public de pensii sau în cazul decesului un pensionar;
– suma de 3.048 de lei va fi acordată în cazul decesului unui membru de familie al persoanei asigurate sau al pensionarului.
Acte necesare pentru ajutorul de deces în 2022
Pentru a obține ajutorul de deces, solicitantul trebuie să depună următoarele documente:
– cerere pentru acordarea ajutorului de deces;
– certificatul de deces (original şi copie);
– documentul de identitate al solicitantului (original şi copie);
– acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul sau, după caz, documentul care să ateste calitatea de tutore, curator, mandatar (original si copie);
– dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);
– act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt și data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
– adeverință care să ateste ca, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani urma o forma de învățământ organizată conform legii (original);
– adeverință eliberată de angajator din care să rezulte că persoana decedată avea calitatea de asigurat la data decesului, respectiv extras din REVISAL, după caz.
În cazul în care a decedat asiguratorul sau pensionarului, ajutorul de deces se achită unei singure persoane, iar aceasta poate fi: soţul supravieţuitor, copilul părintele, tutorele, curatorul, oricare persoană care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile de deces.
Modelul de cerere pentru ajutorul de deces o puteți găsi aici.