Polițiștii din cadrul secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 30 de ani, din comuna Brăiești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, informează prinr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
Din cercetări, a reieșit faptul că, la data de 9 iulie 2022, botoşăneanul ar fi sustras de pe imașul comunei Brăiești, două cabaline, aparținând unui bărbat de 44 de ani, din aceeași localitate.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, precizează IPJ Botoșani.