Sfârșit cumplit pentru un bărbat din Botoșani, care a ales să își pună capăt zilelor într-o anexă a locuinței sale. Omul de 56 de ani locuia cu un amic într-o casă de pe strada Împărat Traian din municipiul Botoșani. Prietenul său, în vârstă de 65 de ani, a fost și cel care l-a descoperit fără suflare, joi, cu un ștreang improvizat în zona gâtului.
A sunat la 112 și a solicitat de urgență o ambulanță, dar din păcate botoșăneanul nu mai putut fi salvat. Trupul neînsuflețit a fost ridicat de medicii legiști pentru efectuarea necropsiei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, „în cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”.