Principalul punct de atracție al Botoșaniului, din punct de vedere turistic și cultural, Casa Memorială Mihai Eminescu de la Ipotești, este lăsat la voia întâmplării. Simbol al Botoșaniului și al României, Memorialul de la Ipotești nu numai că nu este valorificat la potențialul său maxim, ci pur și simplu arată de parcă ar fi abandonat.
Importanta instituție de cultură, în centrul căreia se află Casa Memorială Mihai Eminescu, este înconjurată de bălării și de gunoaie, generând o imagine dezolantă. Principala poartă de acces către casa lui Eminescu este încuiată în permanență, pe ea atârnând un lanț și un lacăt ruginite.
Curtea interioară lasă și ea de dorit, la fel ca și clădirea administrativă, biserica sau cimitirul aflate în interiorul aceluiași complex. Mai mult decât atât, spațiile de cazare din Pensiunea „Floare albastră” sunt și ele degradate și necesită o reabilitare urgentă.
Modul neîngrijit în care arată acest important punct turistic al Botoșaniului nu este o întâmplare, el putând fi sesizat și pe 15 iunie, atunci când au fost marcate Zilele Eminescu, iar la Ipotești au ajuns numeroși oameni de cultură și turiști.
Ce face CJ, ce face conducerea Memorialului? Discuta mult, participa la festivitati si lucruri concrete putine. Primarul fost tractorist ar organiza mult mai bine. El ar aduce fonduri europene si fonduri guvernamentale, ar aduce firma de casa sa faca reparatii de semicalitate dar tot ar fi un pas inainte. Nu ne-am schimbat prea mult fata de situatia descrisa in articolele de ziarist ale Poetului National. Poate chiar ne-am schimbat in mai rau. Atunci nu erau asemenea mari fonduri europene si se descurcau cu fonduri mici ale unui stat eminamente agricol.
da ,acesta situatie se perptueaza pentru ca muncitorii de acolo lucreaza in alte locuri ba pe la , ba pe la …..nu au fisa postului clara cine si ce face , branbureala organizata special ca sa nu existe responsabilitati clare ! simplu …virgineil …tu tunzi iarba de sub gard siacolo acolo .ionel faci zona aia …. dar de asta suntem de ras cnad vin din tara la noi MOLDOVENI PUTUROSI….