Nouă persoane au fost reținute, iar trei au fost plasate sub control judiciar în urma scandalului care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în municipiul Botoșani. Cei 12 tineri, cu vârstele cuprinse între 17 și 35 de ani, sunt bănuiți de comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.
„Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-au produs faptele, urmând ca în functie de rezultate să fie dispuse măsuri legale. În cursul zilei de mâine, 7 iulie, cei 9 tineri, față de care au fost emise ordonanțe de retinere vor fi prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.
Inițial, în jurul orei 00:30, polițiștii din Botoșani au fost sesizați prin apel 112, de către un tânăr, de 24 de ani, din municipiul Botoșani, cu privire la faptul că se deplasează cu autoturismul pe strada Marchian, din municipiul Botoșani, și este urmărit de un alt autoturism. Echipajul de poliție care a fost direcționat înspre zona respectivă a constatat că, pe strada respectivă are loc un conflict între patru persoane, intervenind în forță pentru aplanarea acestuia.
Se pare că pe fondul unui conflict mai vechi, între tânărul de 24 de ani și alte 3 persoane, a avut loc o altercație, cei patru lovindu-se reciproc, împrejurare în care tânărul de 24 de ani, folosindu-se de un cuțit, ar fi provocat leziuni celor trei persoane cu care intrase în conflict.
Toate persoanele implicate au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, starea acestora fiind stabilă. Ulterior, trei dintre aceștia, apelantul și doi tineri de 31 și 17 ani, ambii din orașul Flămânzi au fost conduși la audieri, iar un bărbat de 35 de ani a rămas internat în spital.
Nu s-a terminat totul aici. În jurul orei 02:00, un grup de persoane din anturajul victimelor agresiunii, în timp ce se deplasau pe Bulevardul Mihai Eminescu, au intrat în conflict cu un alt grup de tineri, din anturajul tânărului de 24 de ani. Două echipaje de poliție, care se aflau în zonă, au intervenit pentru aplanarea conflictului.