Miercuri, 6 iulie, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au participat la activitățile din cadrul Școlii de vară organizată de Școala Gimnazială nr. 7 Botoșani. Printr-o serie de activități educative, polițiștii au urmărit informarea copiilor cu privire la potențialele pericole existente pe perioada vacanței de vară și furnizarea de soluții, prin metode educative specifice vârstei lor, pentru gestionarea acestora.
Polițiștii de prevenire au mai adus în discuție o temă de actualitate, cea a siguranței în mediul online, tot pentru că e vacanță și tentația de a petrece mai mult timp pe calculator, pe jocuri sau pe rețelele de socializare este mai mare.
De asemenea, copiii au primit vizita polițiștilor rutieri care le-au prezentat principalele reguli de comportament în trafic. Copiii au avut acces în interiorul unei mașini de intervenție, simțindu-se pentru câteva clipe și ei mici polițiști.
O altă întâlnire a polițiștilor de prevenire cu elevii a avut loc la Școala de vară organizată de Biserica Vovidenia Botoșani. Peste 100 de copii au participat la orele de prevenire a victimizării organizate împreună cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani.
”Copiii au aflat informații despre droguri, despre consumul de alcool și tutun și au experimentat starea pe care o simt cei care sunt sub influența consumului de alcool și droguri prin utilizarea ochelarilor care simulează consumul acestor substanțe, constatând cât poate fi de periculos și doar să mergi pe picioarele tale atunci când ești sub influența unor astfel de substanțe. În paralel, au fost desfășurate activități pe tema siguranței personale, accentul punându-se pe siguranța în mediul virtual”, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.