Două persoane au murit, miercuri dimineață, după ce au căzut cu mașina într-un canal cu apă. Tragedia s-a petrecut în zona canalului de fugă din satul Berești, comuna Sascut ( zona baraj), județul Bacău.
La fața locului s-a deplasat de urgență două autospeciale de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere cu apă și spumă, descarcerarea, o ambulanță SMURD, o autospecială de scafandri, încadrate cu 15 pompieri militari. Au fost solicitate în sprijin forțe de la ISU Vrancea, ISU Covasna, ISU Galați.
Echipajul SAJ a declarat decesul celor doua persoane degajate din apă.